×
  • RAPORT DE ACTIVITATE CSALB LA 30.06.2020

    În primele șase luni din 2020, 276 consumatori au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărârea finală acceptată de ambele părți) ori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Situația este similară cu cea din 2019 când, în aceeași perioadă de timp, 287 români s-au aflat în una dintre aceste două situații. Totodată, începând cu T1 2020, și persoanele juridice se pot adresa CSALB pentru probleme legate de serviciile de plată și emiterea de monedă electronică. (mai mult…)

    Continuare
  • RAPORT DE ACTIVITATE CSALB LA 31.03.2020

    Aproape 550 de români s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) în primele trei luni ale acestui an, pentru identificarea de soluții amiabile în relația cu băncile și IFN-urile. Față de aceeași perioadă din 2019, creșterea cererilor este de aproximativ 10%. Din totalul cererilor primite în T1 2020, 445 adresau diverse spețe în relația cu banca, în vreme ce 96 vizau diferite aspecte ale relației consumatorilor cu IFN-urile. (mai mult…)

    Continuare
  • RAPORT DE ACTIVITATE CSALB LA 31.12.2019

    Anul 2019 s-a încheiat cu 2.117 cereri transmise de consumatori, 664 de dosare formate și 233 de soluționări amiabile (între comercianți și consumatori) după sesizarea CSALB. (mai mult…)

    Continuare
  • Raport de activitate CSALB la 30.09.2019

    Primele trei trimestre ale anului 2019 reflectă o evoluție constantă a activității Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cererile înregistrate până la finalul T3 2019 arată o creștere de 130% în raport cu numărul cererilor înregistrate în întreg anul trecut. În ceea ce privește formarea dosarelor, în cele trei trimestre au fost formate 95% din dosarele constituite în tot anul 2018. O categorie aparte o reprezintă înțelegerile amiabile dintre consumatori și bănci, după sesizarea CSALB. Părțile au încheiat peste 183 de astfel de înțelegeri până în prezent, față de numai 97 de înțelegeri în tot anul anterior (2018). (mai mult…)

    Continuare
  • RAPORT DE ACTIVITATE CSALB LA 30.06.2019

    Pentru al patrulea an consecutiv, în activitatea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) se înregistrează creșterea numărului de cereri și de dosare de conciliere formate. Rezultatele la jumătate de an sunt, în 2019, mai bune decât în toți anii precedenți (cererile de anul acesta ar putea depăși dublul numărului înregistrat anul trecut). În ceea ce privește formarea dosarelor, la jumătatea anului au fost formate 63% din dosarele pe tot anul 2018. O categorie aparte o reprezintă înțelegerile amiabile dintre consumatori și bănci, după sesizarea CSALB. Părțile au încheiat peste 100 de astfel de înțelegeri în S1, mai multe decât în tot anul trecut. (mai mult…)

    Continuare
  • RAPORT DE ACTIVITATE CSALB LA 31.03.2019

    Aproape 500 de români s-au adresat CSALB în primele trei luni ale acestui an, pentru identificarea de soluții amiabile în relația cu băncile și IFN-urile. Față de aceeași perioadă din 2018, creșterea cererilor este de aproximativ 60%. (mai mult…)

    Continuare
  • Raport de activitate CSALB la 31.12.2018

    Anul 2018 s-a încheiat cu 1293 de Cereri și 550 de Dosare (mai mult…)

    Continuare
  • Raport privind activitatea de soluționare alternativă a litigiilor la data de 30.09.2018

    Media lunară a dosarelor de conciliere din 2018 este de peste 5,5 ori mai mare decât media lunară a dosarelor din 2017. (mai mult…)

    Continuare
  • RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DE SOLUȚIONARE ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR LA DATA DE 30.06.2018

    În prima jumătate a anului, 188 de consumatori au primit decizii favorabile din partea băncilor sau IFN-urilor, față de doar 15 în perioada similară a anului trecut. (mai mult…)

    Continuare