În urmă cu 10 ani, într-un climat al neîncrederii dintre consumatori și instituțiile de credit, când instanțele erau asaltate cu peste 40.000 de procese între consumatori și bănci, înființarea CSALB prin transpunerea unei directive europene în legislația românească era văzută de unii consumatori drept providențială. Practic, românii aveau la dispoziție o platformă de dialog și negociere cu banca, în afara instanțelor, gratuită și cu un timp de rezolvare rapid. Acest dialog era intermediat de un conciliator, adică de un profesionist în drept și în domeniul financiar-bancar, care căuta o soluție pentru diminuarea ratelor și continuarea contractului existent între părți, într-o formă nouă, ajustată pe nevoile consumatorului.

În intervalul temporal de 10 ani de la înființare CSALB, băncile și consumatorii lor au trecut împreună și prin criza pandemică, iar perioada dificilă precizată a consolidat  încrederea dintre aceste părți.

Astfel, în toți acești 10 ani, în cadrul CSALB s-au desfășurat peste 4.800 de negocieri încheiate cu împăcarea părților, iar 800 de procese începute în instanță s-au încheiat amiabil prin conciliere. Beneficiile obținute în urma acestor negocieri depășesc 15,5 milioane de euro. De-a lungul acestor ani, mii de consumatori au obținut costuri mai mici (dobânzi și comisioane reduse) la creditele aflate în derulare, reduceri de sold, amânarea plății ratelor, restructurări, refinanțări ale împrumuturilor sau chiar ștergerea integrală a datoriei pe care o aveau către bancă (în cazuri excepționale).

Despre dificultățile începutului, performanțele activității și rolul CSALB pe viitor au discutat în Podcastul aniversar doi dintre profesioniștii care au pus bazele acestei entități de conciliere: Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB și Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor, într-o discuție moderată de Anamaria Greu, CEO iFink! 

| PODCAST CSALB | https://www.youtube.com/watch?v=sxhgMoTNfZY

Anamaria Greu: Sărbătorim 10 ani de la înființarea CSALB, o entitate extrem de importantă pentru consumatorii de servicii și produse financiare. De unde a pornit construcția acestei entități și care era contextul social și economic când a fost înființată prin Ordonanța Guvernului 38, în anul 2015?

Alexandru Păunescu: Contextul financiar în urmă cu 10 ani era unul complicat. Se manifestau efectele crizei financiare din 2008-2009. Erau destul de multe, aproximativ 40-50 de mii de litigii pe rolul instanților de judecată, între bănci și consumatori. Apoi era o afluență de proiecte de acte normative în Parlament care priveau sistemul bancar, printre care și darea în plată a bunurilor pentru stingerea datoriilor. Tot în 2015 a fost și criza legată de cursul Francului Elvețian. În acest context mă întreba cineva dacă CSALB a fost providențial, pentru că a apărut exact în 2015. De fapt, era vorba doar despre transpunerea unei directive europene în legislația românească. Deși Directiva nu vorbește despre gratuitatea serviciilor de negociere pentru consumatori, ci doar despre prețuri modice, la acel moment băncile au fost dispuse să-și asume întregul cost al acestei soluționări alternative a disputelor din domeniul financiar–bancar. Cu toate acestea, începutul CSALB a fost marcat de neîncredere. Atât din partea instituțiilor financiare, cât și din partea consumatorilor care voiau să pedepsească băncile pentru ceea ce li se întâmplase, ca urmare a crizei financiare. Au fost vreo 2-3 ani până când cele două părți au avut încredere în această entitate.

Dacă facem un arc peste timp, vedem că astăzi lucrurile arată mult mai bine: numărul litigiilor a scăzut de aproximativ patru ori, până la 12.000 de procese între consumatori și băncile comerciale.

În plus, disponibilitatea de negociere din partea instituțiilor de credit a cunoscut o evoluție semnificativă. Acum există mecanisme de soluționare alternativă la nivel intern al băncilor și mai multe persoane din interiorul instituției de credit colaborează cu echipa CSALB.

Florin Dănescu: CSALB este transpunerea unei directive europene, dar dacă nu ar fi fost această directivă, cred că ideea asta trebuia să-i vină cuiva, pentru că era nevoie de o astfel de soluție. Ideea ne-a mobilizat să susținem un proiect care nu stătea deloc în cultura instituțională românească, nu exista un precedent. Iată că această construcție europeană s-a întâmplat fără nicio presiune din afară, în condiții de conflict între consumatori și bănci. Acceptarea ei s-a făcut cu dificultate și la nivelul băncilor, din moment ce li se spunea că e nevoie de o astfel de soluție, urmau să finanțeze an de an negocierile din cadrul CSALB, însă băncile erau blamate și acuzate pentru ce nu făcuseră.

În timp, s-a dovedit că CSALB este instrumentul perfect și calea cea mai bună pe care o pot lua băncile și clienții lor pentru găsirea unei soluții amiabile: se așază la masă, discută, consumatorul nu plătește nimic și acceptă sau poate refuza soluția pe care o propune un conciliator. De aceea este o construcție de invidiat în succesul ei, astăzi. Datorită negocierii și dialogului, CSALB nu are importanță doar cantitativă, prin cazurile rezolvate, ci are și o importanță culturală, pentru că înlocuiește cultura conflictului, pe care o avem din cei 40 de ani de comunism, cu o cultură a căutării soluțiilor și a încrederii.

Anamaria Greu: Putem spune că oamenii devin mai relaxați când accesează un credit, știind că există CSALB în cazul în care ar întâmpina dificultăți în rambursarea împrumutului și ar putea discuta cu banca pentru găsirea unei situații de a merge mai departe?

Alexandru Păunescu: Creșterea intermedierii financiare este direct proporțională cu încrederea în sistemul financiar-bancar. Sunt studii făcute de Banca Mondială în acest sens. Înainte de criza financiară din 2008-2009 nu exista la nivel mondial raportarea la consumator din punctul de vedere al stabilității financiare. Nu se considera că o criză a creditului pentru consumatori poate să aibă un impact asupra stabilității financiare, dar criza din 2008-2009 a dovedit contrariul. Acest lucru se poate întâmpla prin neplata creditelor și reducerea fulminantă a valorii garanțiilor. De aceea, reglementările în domeniul protecției consumatorului au apărut imediat după criză.

Anamaria Greu: Spunem că în urma unei concilieri, ambele părți au de câștigat. Aș vrea să explicăm această situație de „win-win”, pentru că, cel puțin teoretic, băncile pierd dacă fac o reducere de dobândă sau taie din costurile unui credit. De ce negocierea în cadrul CSALB aduce avantaje băncilor?

Florin Dănescu: O bancă poate spune că este dreptul ei să își recupereze creditul și că orice s-ar întâmpla în afară de asta este considerat ca pierdere. Totodată, o bancă poate să calculeze ce ar însemna pentru ea să rămână în teoria conflictului, care se transmite de la o persoană la alta. Astfel, chiar dacă banca are dreptate, dacă societatea percepe că nu ar avea dreptate, banca este nevoită să ia în calcul acea percepție. Din această cauză, cel mai greu proiect pentru CSALB a fost să câștige încrederea oamenilor. Și a făcut-o la firul ierbii, caz cu caz, om cu om.

Alexandru Păunescu: Pentru o bancă este foarte important să-și păstreze consumatorii. Nu e important doar pentru că respectivul consumator face parte din business-ul băncii sau că plătește un credit și își respectă contractul. Ci și pentru încredere generată de acel client al băncii în sistem. Un consumator care vine la CSALB și apoi este mulțumit de acordul la care a ajuns cu banca se duce mai departe și povestește altora experiența lui. În familie și în cercul de prieteni se propagă această informație. Sistemul bancar nu-și mai permite să pierdă consumatori și de aceea, prin negociere, le oferă acestora posibilitatea să-și ducă până la capăt contractul. Chiar dacă acel consumator cu care banca a negociat va genera un venit mai mic decât cel preconizat inițial de bancă, contează mai mult ca acel client să fie un om mulțumit. Dacă ajunge cu acel consumator în instanță, putem spune că banca l-a pierdut, chiar dacă a câștigat litigiul. Propagarea nemulțumirii acelui om cântărește mai mult decât un proces câștigat de bancă. La CSALB, câștigul este unul pecuniar pentru consumator și unul de business pentru bancă. Sumele rezultate în urma negocierii prin intermediul conciliatorilor depășesc 15 milioane de euro.

Florin Dănescu: Banii atrag tot felul de comportamente. Când vorbim de nevoia clienților, băncile știu că sunt nu numai consumatori care, pe bună dreptate, au o nevoie pe care nu o pot îndeplini sau nu pot să-și plătească un credit. Noi știm că sunt și oameni care se folosesc de acest acces și care n-ar fi trebuit să fie acolo. Iar asta, în condițiile în care băncile au devenit un fel de “țapi ispășitori” ai crizei financiare și politice. Politicienii care făceau promisiuni electorale pe care nu și le puteau ține, căutau vinovați. Așa au ajuns să arate spre bănci chiar și atunci când oamenii nu-și mai puteau plăti creditele din cauza tăierii salariilor sau creșterii taxelor. Era o situație în care fiecare se considera nedreptățit: clienții, pentru că nu puteau plăti creditele, acuzau băncile pentru acest lucru. Băncile știau că au acordat un credit, clientul l-a luat și l-a consumat. Deci, era o situație foarte dificilă. Că tot am amintit de comunism, ceea ce se întâmpla atunci venea și din cultura asta colectivistă, în care oamenilor le era foarte greu să-și asume responsabilități individuale. De aceea CSALB reprezintă un canal prin care băncile își îndeplinesc această absorbire de neîncredere de atunci și transformarea ei în încredere.

Este interesant că atunci când vorbim de încredere în sistemul bancar, ne referim doar la cei cărora băncile le acordă credite, adică pe care băncile îi tratează cu încredere. Dacă ne referim la cei 13 milioane de deponenți care își aduc economiile la bănci, putem spune că băncile sunt cele mai de încredere instituții din România.

Anamaria Greu: Cum vedeți următorii 10 ani ai CSALB?

Alexandru Păunescu: Cât mai mulți dintre consumatori trebuie să afle că există posibilitatea de a ajunge la o negociere cu banca atunci când înregistrează o problemă și nu reușesc să găsească o soluție directă cu instituția de credit. Cred că astfel de entități ar trebui înființate și în alte domenii, de exemplu în domeniul pieței energiei, în cel al telecomunicațiilor, pentru că acolo avem autorități de supraveghere, iar problemele consumatorilor ar putea face obiectul unor astfel de negocieri, în loc să se ajungă în instanță. Fără să vrem, privim iarăși în urmă. În domeniul bancar variantele inițiale erau doar instanța – unde omul încerca să-și găsească dreptatea și ANPC-ul – pentru că se duceau acolo cu intenția ca băncile să fie pedepsite. Cultura negocierii era aproape inexistentă. Nu era vorba că oamenii n-aveau încredere în negociere, ci erau neîncrezători că așa ceva există și funcționează în realitate.

Așa am ajuns să avem aproximativ 800 de dosare care s-au întors din instanță, la CSALB. Adică părțile au ajuns la o înțelegere să suspende judecata dosarului din instanță, să vină la CSALB cu respectiva cauză, să o rezolve, să se întoarcă în fața instanței și să spună că au găsit amiabil o rezolvare. Am avut o discuție cu băncile în perioada 2017-2018, pentru că în mod normal o bancă nu mai poate intra într-o procedură de negociere dacă s-a ajuns în instanță. Am făcut apel la benevolența lor și am spus: “Haideți să încercăm să găsim o formulă de compromis și în ceasul al 12-lea, inclusiv dacă vorbim de executare silită.”

Odată cu pandemia, băncile și-au transformat procesele interne pentru bankingul la distanță, iar relația cu consumatorii s-a putut păstra și prin mijloace online, care salvează timp și resurse pentru ambele părți. Totodată, digitalizarea produselor și serviciilor financiare a evidențiat și mai mult valoarea interacțiunii umane, așa cum este și cazul concilierii derulate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Revoluția inteligenței artificiale aduce cu ea multă incertitudine și reticență la nou, spun specialiștii din bănci. Îți vor pierde oamenii joburile din cauza Inteligenței Artificiale, iar clienții băncilor vor discuta doar cu roboții atunci când vor solicita un credit? Cât de sigură este utilizarea noilor tehnologii și ce trebuie să facem pentru a nu lăsa ușa conturilor noastre deshisă infractorilor informatici? Sunt doar câteva dintre provocările sistemului bancar la granița dintre digitalizare, securitate informatică și păstratea încrederii consumatorilor în bănci. În competiția eficienței și în încercarea de a crește calitatea serviciilor financiare, băncile se văd nevoite să implementeze cât mai repede noile tehnologii. Cu toate astea, abordarea față de interacțiunea Inteligenței Artificiale cu consumatorii români este mai mult decât conservatoare, spun specialiștii. Băncile din România sunt în etapa în care implementează AI-ul în procese repetitive, care consumă timp, dar luarea deciziilor și supravegherea roboților rămâne în sarcina strictă a oamenilor. Au discutat despre asta în podcastul CSALB: Daniel Nicolaescu – Director Juridic și de guvernanță corporativă, Raiffeisen Bank, Dan Cristea – Lead AI Innovation, Banca Comercială Română și Cornel Dinu, fondator Banking News.

| PODCAST CSALB | https://www.youtube.com/watch?v=vTxCeGedYv8

Cornel Dinu: De la asistenți virtuali și aplicații smart până la securitate, decizii automate și personalizarea serviciilor, inteligența artificială nu mai este doar ceva cool, ci face parte din viața noastră financiară. Care sunt beneficiile noilor tehnologii pentru clienții băncilor?

Daniel Nicolaescu: Suntem în plină desfășurare a unei noi revoluții. Toată lumea vorbește despre digitalizarea serviciilor bancare și, mai nou, despre inteligența artificială. Este clar că acesta nu este doar un trend, este o cale pe care suntem angajați noi ca industrie, industria bancară. Am văzut o statistică în care se spunea că dacă un om ar citit toată viața lui, presupunând că trăiește 75 de ani,  ar reușit să citească un volum pe care inteligența artificială îl citește în două minute.

În ceea ce privește digitalizarea serviciilor bancare, deja oamenii pot deveni clienți ai băncilor înrolându-se la distanță, vorbim de încheierea contractelor fără prezență la bancă. Este un trend care a apărut odată cu pandemia. Iată că un element disruptiv a dus la o evoluție. Apoi, există integrarea diverselor sisteme, astfel încât, de exemplu, o bancă să poată interoga o bază de date deținută de autorități sau instituții publice, pentru a face actualizarea datelor și a nu-l mai solicita pe client. Totul ca el să petreacă mai puțin timp pe drum și la bancă.

Dan Cristea: Inteligența artificială este prezentă în viața noastră de zeci de ani. Acum, toată schimbarea a apărut după lansarea Chat-GPT, care dintr-o dată a deschis ochii tuturor și a democratizat accesul la AI. Revenind la aplicarea AI în bancă, pot spune că noi ne-am concentrat pentru digitalizarea în interiorul bancii, pentru automatizarea unor procese și creșterea eficienței interne. Acestea sunt beneficii care ajung tot la clienți, dar nu direct. Anul trecut a fost anul experimentărilor, ne-am dat seama ce poate AI-ul, iar acum suntem în faza în care trebuie să scalăm în interior aceste experimente. Utilizarea AI-ului la noi în țară este mai jos decât media europeană. Noi avem o reticență în a adopta aceste tehnologii, dar va veni momentul când cine nu folosește AI-ul în munca lui de zi va avea de suferit. În primul rând nu fi competitiv, pentru că utilizarea noilor tehnologii crește cu cel puțin 30% eficiența în activitățile în care sunt folosite. În plus, sunt mii se start-up-uri care vin din spate în acest domeniu.

Cornel Dinu: Cum ne putem folosi de inteligența artificială în activitățile curente sau cu ajutorul  aplicațiilor de economisire, creditare, investiții, organizarea unui buget?

Daniel Nicolaescu: Există acum discuții care se duc deja pe plan filozofic: Când ne va înlocui AI-ul, ce vor face oamenii? O să putem produce atât de mult încât să stăm acasă și să trăim fără să mai lucrăm și să lăsăm AI-ul să lucreze pentru noi? Cred că e un pic cam devreme să dăm un răspuns categoric. Mai probabil este ca oamenii să nu fie înlocuiți de AI, ci de alți oameni care știu să folosească aceste instrumente, mai ales dacă ele cresc mult eficiența. Există deja aplicații AI care redactează contractele pe baza unor date care sunt introduse, redactează răspunsuri care se dau către anumite autorități, însă sistemele de credit scoring fără intervenție umană reprezintă un risc semnificativ, deoarece o prelucrare excesivă a datelor pe această speță poate duce la un rezultat viciat. Așadar, folosirea AI-ului în bănci nu se adresează deocamdată clienților, ci este utilă mai mult în procesele băncii.

Dan Cristea: Suntem în faza în care omul decide și nu AI-ul. Adică oamenii din bancă urmăresc sistemele, vizualizează toate răspunsurile pe care le dă Inteligența Artificială și pot să intervină și să corecteze. Nu mergem cu nimic către clienți până când nu ne asigurăm de cel puțin 5 ori și rulăm în paralel acele procese. Vedem clar o îmbunătățire a vitezei și calității acolo unde folosim AI-ul. Sunt activități simple, precum extragerea de date din documente scanate. Sper să ajungă și în sectorul public această utilizare a AI-ului pentru că reduce timpul de la zile, la minute. Dacă tu cauți un paragraf anume într-un document de creditare de 70 de pagini, atunci soluțiile AI sunt chiar eficiente. Indiferent că vorbim de bănci sau alte instituții care procesează în momentul de față o grămadă de date, o pot face cu viteza melcului în comparație cu AI. Cu toate astea, din punct de vedere al clienților am mers pe o variantă extra-conservatoare pentru a nu avea niciun risc. De exemplu, acei roboți care sunt foarte familiari în call-center sunt restricționați imediat când detectăm că nu ar răspunde ce trebuie. Astfel, este mereu un om pregătit să prea discuția.

Cornel Dinu: Cunosc oameni care apelează la chat-GPT pentru a-și evalua, într-un fel sau altul, comportamentul financiar și cer soluții pentru administrarea bugetului. Este un comportament corect?

Dan Cristea: Totul ține de câtă încredere acorzi Inteligenței Artificiale. Acum 15-20 de ani ne era frică să punem cardul pe internet, să facem plăți cu cardul. Acum chestia asta nu mai este nicio problemă pentru că s-au inventat toate mecanismele care îți blochează cardul, îți dă notificări și așa mai departe. Deci e o chestie mare de încredere. Acum, de exemplu, în chat-GPT poți să-ți comanzi biletul de avion. Deci, lucrurile deja se duc la următorul nivel, când oamenii au încredere să lase AI-ul să facă acțiuni în numele lor.

Daniel Nicolaescu: În acest moment, AI-ul este folosită în diverse lucruri, la redactarea contractelor, la trimiterea unor răspunsuri. Sunt deja tools-uri care îți permit să anticipezi poate rezultatul în litigiu, să vezi către ce te îndrepti. Altele îți permit să redactezi documente care se trimite în instanțe. Există un studiu despre folosirea inteligenței artificiale în care 68% dintre angajatori au spus că permit sau că vor permite folosirea instrumentelor de AI la locurile de muncă, cu monitorizare umană. Ca în orice domeniu, echilibrul este necesar. Unii spun că o să ajungem într-un scenariu de tip Matrix sau Terminator și ne vor conduce roboții care vor avea voință proprie. Alții spun că, dimpotrivă, ne va ușura viețile, iar noi vom avea timp pentru alte lucruri precum hobby-uri, în timp ce munca repetitivă și anostă va fi făcută de Inteligența Artificială. Eu nu prea cred că vom ajunge în scanariul lui Matrix…

Cornel Dinu: Care sunt principalele riscuri asociate utilizării AI?

Daniel Nicolaescu: Se încearcă, prin legislație, să se acorde o protecție foarte mare persoanelor fizice care utilizează AI-ul. De exemplu, deja se discută despre o directivă care va trata răspunderea în materie de inteligență artificială. Se spune că dacă un instrument de inteligență artificială a funcționat defect și a produs sau produce un rezultat nedorit, se va prezuma că e din cauza acelui instrument, nu a omului care l-a folosit. Dar, Inteligența Artificială vine și cu reversul medaliei, adică amenințarea deepfake-ului sau fraudele pe canale bancare.

Există oameni care încearcă să speculeze faptul că multe operațiuni se pot face de la distanță și se duc în zona de fraude online pe care băncile o administrează, inclusiv prin educarea propriilor clienți. Oamenii nu trebuie să fie neapărat specialiști în drept sau în tehnologie ca să-ți dea seama de multe din fraudele la care sunt expuși. Banca nu îți va da niciodată un PIN, pentru ca apoi să ți-l ceară pe email; dacă primești un email la 3 dimineața și pare că vine de la banca ta, trebuie să te gândești că e puțin probabil să lucreze cineva la banca la ora 3 dimineața. La fel, dacă îți spune cu cinci semne de exclamație la sfârșit, că mesajul e urgent… astfel, descoperirea acestor fraude ține mai mult de logica utilizatorilor și de bun simț, nu de metode sofisticate de reacție. Ar trebui să nască niște semne de întrebare și fiecare să facă o minimă verificare, să dea un telefon la bancă să verifice.

Dan Cristea: Riscurile de fraudă cresc pentru că datele de pe cardurile noastre sunt deja în sistemele multor operatori de plăți, companii și site-uri de cumpărături online. Așadar, nu doar băncile le au. Acum, infractorii folosesc AI-ul ca să semene cu vocea omului de la bancă, iar unele organizații infracționale au call-centere-le lor și încearcă în mod repetitiv să fraudeze oamenii neatenți. Tocmai din cauza amplorii acestui fenomen cred că trebuie făcut ceva și la nivelul statului. Trebuie ca și statul să folosească AI-ul și să facă o protecție generală utilizatorilor. Chiar dacă fiecare bancă își protejează propriul “castel” cu clienții lui, ca să zic așa, ar trebui gândit și un mecanism central de filtrare și căutarea a acestor atacuri de cybersecurity.

Din cauza întârzierilor mai mari de 90 de zile în plata ratelor la credite, consumatorii riscă să ajungă în executare silită. Demersurile prin care banca încearcă să își recupereze banii împrumutați pot să complice și mai mult situația debitorilor, de la poprirea veniturilor pe care aceștia le au, până la scoaterea la licitație a bunurilor pentru acoperirea datoriei. Din fericire, scadența anticipată a creditului nu este un proces ireversibil, iar consumatorii se pot adresa băncii direct, sau prin intermediul CSALB, pentru găsirea unei soluții de plată, printr-un nou angajament. Costurile executării silite, contestația la executare și soluțiile pe care le mai are un debitor după ce creditul lui a ajuns la un executor judecătoresc sunt printre temele discutate în podcastul găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Andrei Vieru, director Monitorizare Executare Silită Retail din Banca Transilvania și Bogdan Dumitrache, executor judecătoresc, au făcut mai multe recomandări consumatorilor aflați în proces de executare silită. 

| PODCAST CSALB | https://youtu.be/aIAdzi_ADOs

Norel Moise: Care este profilul și comportamentul de plată al clienților care ajung în executare silită?

Andrei Vieru: Comportamentul de plată este modificat față de acum 10 ani, în sensul că sunt din ce în ce mai puțini clienți care intră în executare silită. Pe de o parte observăm că sunt consumatori care înțeleg cum funcționează produsele bancare, dar sunt și clienți care, din păcate, încă nu sunt familiarizați cu ce înseamnă un card de credit sau un credit de nevoi personale. Și acesta, lipsa educației financiare, este unul din motivele pentru care se ajunge în executare silită. Încercăm prin departamentele noastre să facem această educație de câte ori avem ocazia. Profilul debitorului executat silit este în proporție de 58%-60% al unui bărbat din mediul rural, care are o creanță de 40-50 de mii de lei din cauza unor carduri de credit sau credite de nevoi personale fără garanții. Creditele cu expuneri mari intră tot mai rar în executare silită.

Bogdan Dumitrache: Am observat o modificare în comportamentul debitorilor. Acum câțiva ani aceștia lăsau procedura de executare să curgă până spre limita maximă, cu 2-3 zile înainte de al doilea termen de licitație, un termen cu risc de adjudecare. Acum, debitorii sunt mult mai diligenți. Reacționează imediat după ce le-a fost înființată prima poprire sau li s-a comunicat somația de executare, iar procesul nu mai este perceput ca un drum fără întoarcere. Putem vorbi de o  maturizare a debitorilor care iau tot mai des în calcul posibilitatea de a ajunge la o înțelegere cu banca.

Norel Moise: Dacă ne referim la cadrul legislativ în care se desfășoară executarea, ce mai poate face un consumator care este executat silit?

Andrei Vieru: Cadrul legislativ pare greoi, cu termene lungi și mult timp pierdut, atât pentru creditor și debitor, cât și pentru executor. Sunt procese de executare silită care durează peste 10-12 ani. Debitorul are de ales între două scenarii: unul în care poate fi activ în executarea silită, în sensul în care dorește să aibă un dialog cu creditorul și cu executorul. În scenariul al doilea este pasiv, nu îl mai interesează ce se întâmplă cu creanța pe care o are, cu popririle sau valorificarea activelor pe care le are în patrimoniu. Noi îi încurajăm de fiecare dată când avem posibilitatea și discutăm cu debitorii, să vină la negocieri, să vină către CSALB, unde ne putem pune de acord să închidem creanța în condiții amiabile. Nimeni nu dorește să scoată la vânzare bunuri mobile sau imobile doar pentru a închide creanța. Putem ajunge la angajamente de plată în executare silită, chiar dacă nu pe termene la fel de lungi cum ar fi fost contractul de credit inițial, de 10-15 ani.

Bogdan Dumitrache: Primul pas în procedura de executare silită este marcat de faptul că cel care e titularul creanței, creditorul, depune cerea de executare la executorul judecătoresc. Din acel moment se avansează niște cheltuieli care vor fi cheltuieli de executare. De aceea, cu cât debitorul și creditorul intră într-o negociere imediat după momentul depunerii cererii de executare, cu atât cheltuielile implicate vor fi mai mici. Șansele cresc dacă se încearcă negocierea înainte de licitație, înainte de cheltuieli precum ororariul executorului, al expertului evaluator, de costurile cu îndeplinirea formalității de publicitate imobiliară sau de publicitatea licitației.

Am observat că foarte frecvent creditorul recurge la înființarea popririi. Practic, sunt blocate veniturile pe care debitorul le are la instituțiile de credit, în conturi sau sume la care are dreptul în raport cu alte persoane fizice sau juridice. Angajatorul este identificat de executorul care are acces la baza de date sau, cazul și mai amar, se recurge la poprirea veniturilor din pensii. Vorbim de poprirea a o treime din venitul net. Dacă sunt mai multe creanțe pentru care se face executarea, se poate popri jumătate din net. Se pot popri și alte sume. De exemplu, dacă debitorul are un apartament închiriat, chiria poate fi poprită integral de la chiriaș. Poprirea aproape că se face fără somație de peste un an. Grație unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii, nu mai sunt vizibile pe portalul instanțelor de judecată procedurile de încuviințare a executării silite. Până acum, debitorii puteau aproxima momentul în care începe executarea, pentru că urmăreau portalul de judecată. Acum, acest element nu mai este vizibil. Deci, pe fondul acesta, poprirea are un caracter de surpriză mai mare decât avea înainte.

Incidentul tipic în această situație este când salariul ajunge să fie poprit în integralitate, atunci când coincide contul curent deschis la o bancă, cu cel în care debitorul îți primește salariul. Remedierea pe care o face executorul este să ridice poprirea înființată la bancă și să se mulțumească cu poprirea înființată la angajator.

Dacă intervine negocierea în timpul executării, creditorul poate cere oricând suspendarea procedurii. La rândul ei, și reluarea procedurii este la fel de simplă. Dacă debitorul nu și-a respectat ratele sau înțelegerea asumată cu banca, cum s-a operat suspendarea, așa se va opera și reluarea executării, în baza unei cereri simple a creditorului. Chiar și executorul judecătoresc este interesat ca părțile să se înțeleagă, deși pare contraintuitiv acest lucru. Dar, executorul preferă să aibă un rulaj de proceduri de executare mai mare, chiar dacă onorariul de executare la finalul unui proces în care părțile s-au înțeles nu va mai fi cel maxim.

Norel Moise: Ați adus în discuție costurile de executare și aș vrea să detaliem acest subiect, deoarece odată declanșată procedura aceste costuri se adaugă la creanța existentă, care poartă cu ea inclusiv dobânzi și penalități.

Andrei Vieru: În primul rând avem costurile onorariului executorului judecătoresc, costuri cu deschiderea dosarului de executare. În cazul în care debitorul are în patrimoniu bunuri, mobile sau imobile, intervine un raport de evaluare pentru acele bunuri, în vederea demarării ședințelor de licitație în care ar trebui valorificate. Dacă există suspiciunea că debitorul a putea deteriora bunurile din patromoniu, se adaugă și costurile de depozitare până la momentul valorificării lor prin licitație. Cheltuielile cu avocatul sau cu taxa de timbru se adaugă și ele.

Aș vrea să remarc faptul că după declanșarea executării silite se observă un blocaj în comunicarea dintre creditor și debitor. Noi îi sunăm pe debitori, îi chemăm la negocieri și le explicăm ce costuri presupune executarea și care sunt riscurile de a-și pierde patrimoniul. Important este că putem relua dialogul, fie direct, fie prin intermediul CSALB. Conciliatorii CSALB ne ajută foarte mult prin faptul că sunt a treia parte la masa discuției și putem ajunge mai repede la un acord privind rambursarea creanței.

Norel Moise: Când intervine contestația la executare și ce implicații are?

Bogdan Dumitrache: Din perspectiva debitorului, cel mai important lucru în contestația la executare este să reușească suspendarea executării. Poți obține asta dacă avocatul arată că, la un moment dat în procedura de executare, s-au produs niște nereguli sau executorul a comis niște abateri. Însă, chiar dacă instanța de executare sancționează aceste abateri, nu înseamnă că debitorul a scăpat de executare și dosarul său este rezolvat sau că datoria a dispărut. Problemele care pot interveni țin de împrejurarea în care un bun a fost sechestrat sau un venit nu trebuia să fie poprit în integralitate. În astfel de cazuri va fi admisă contestația la executare, dar ea nu va închide toată procedura de executare. Atenție! În momentul în care debitorul obține aceste victorii de etapă, el s-a putea să fie tentat să abandoneze cartea negocierii. Pe de altă parte, nici creditorul, dacă are de a face cu o asemenea rezistență prin contestarea executării, nu va mai fi dispus la negociere. Să nu uităm că suspendarea executării presupune și o cauțiune, chiar dacă depunerea cauțiunii nu îi garantează debitorului că judecătorul va admite cererea de suspendare a executării. E foarte important obiectul contestației și ținta contestației. Dacă debitorul evaluează că executarea este prescrisă, succesul în a-l convinge pe judecător de acest aspect îi poate rezolva problema. ste într-adevăr un succes care îl rezolvă. Dacă debitorul este țintit să își salveze un anumit bun, iar și el are mai multe bunuri sau venituri, procedura va rămâne pe capul lui, ca să spun așa, în ciuda acestei hărțuiri judiciare.

În majoritatea instanțelor asemenea contestații se judecă într-un an sau chiar mai mult. Și asta nu pentru că ar fi multe termene, ci pentru că acele 2-3 termene se dau la intervale lungi de timp din cauza aglomerării instanțelor de judecată.

După acest episod, în urmărirea silită imobiliară poți ajunge foarte repede la primul termen de licitație. Adică în 3-4 luni poți ajunge la acel moment. La un bun mobil este și mai rapid. De aceea, contestația la executare prelungește aceste termene prin care debitorul încearcăî să câștige timp și să forțeze cumva o negociere în favoarea sa cu creditorul.

Însă, chiar dacă s-a ajudecat bunul în licitație, legea permite întoarcerea executării, adică îi permite debitorului să încerce să-și recupereze activul. Însă, este o luptă de durată. Trebuie luat în considerare faptul că băncile nu ard de nerăbdare să vândă imobiele debitorilor, deoarece valorile de adjudecare în licitație sunt sub prețul pieței. De aceea, băncile preferă dialogul, iar consumatorii ar trebui să includă în strategia lor aceeași abordare.

Creșterile de taxe și impozite anunțate de autorități, scumpirea energiei electrice și majorarea dobânzilor vor pune presiune pe bugetele românilor. Creșterea costului vieții îi va afecta deopotrivă  pe cei care au de plătit rate, pe consumatorii care își planifică vacanțe sau pe cei care erau într-o situație financiară dificilă și înainte de măsurile fiscale anunțate. În aceste condiții, organizarea unui buget personal, gestionarea mai bună a cheltuielilor și găsirea unor surse suplimentare pentru veniturile familiei devin imperative pentru păstrarea confortului financiar și a capacității de rambursare a împrumuturilor. Care sunt cele mai eficiente metode de a pune bani deoparte și cum putem să investim inteligent surplusul economisit sunt principalele teme de discuție din podcastul găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Adina Călin, director de produse în cadrul CEC Bank, Mihnea Bărbulescu, director executiv Erste Asset Management și Adrian Căruceru, expert în finanțe personale au recomandat consumatorilor metode prin care pot contracara efectele scumpirilor din perioada următoare.

| PODCAST CSALB | https://youtu.be/w1Zgg_wVqzc

Adrian Căruceru: Mai întâi v-aș întreba cum putem căpăta obiceiul de a economisi, din moment ce nu ne-am născut cu el?

Adina Călin: Exercițiul economisirii trebuie să înceapă în familie. Copiii noștri trebuie să vadă la părinți acest obicei, să fie îndrumați spre a-și face o pușculiță, spre a-și face un mic buget al lor pentru anumite achiziții. De exemplu dacă un copil vrea o bicicletă, nu ar trebui să o primească pur și simplu, doar pentru că apasă un click și o comandă online. Copiii trebuie să învețe să aibă răbdare pentru acea achiziție, să contribuie cu bani strânși de ei și abia apoi să o cumpere. Deși educația financiară a fost aprobată ca materie opțională în școli, în foarte multe școli nu există personal calificat, iar copiii mai mult fac alte materii decât să studieze educația financiară.

Noi trăim într-o lume consumeristă, vedem multe produse în jurul nostru, inclusiv online. Să fii temperat din perspectiva consumului este într-adevăr o provocare. Vedem aceste site-uri multi-brand, cu prețuri foarte mici și ai tendința să dai click fără să calculezi. La final, când vezi că în coșul cu produse la 5 sau 10 lei s-au adunat sume mari, îți zici că este ultima dată când faci asta, fără să realizezi că ai cumpărat lucruri de care nu aveai nevoie.

Cum funcționează metoda 50-30-20 de economisire?

Mihnea Bărbulescu: Eu cred că a economisi este la fel de important ca a ști să folosești un telefon mobil sau a accesa internetul. Nu este o alegere între a fi informat în domeniul economic și a nu fi. Cred că este o obligație. Părinții noștri economiseau, bunicii noștri economiseau, iar noi trebuie să le urmăm exemplul și să ne pregătim pentru situații neprevăzute sau pentru perioada de pensionare, de exemplu. Cine nu se va pregăti, din păcate, se va trezi într-o situație foarte neplăcută.

Economisirea și investițiile au reguli simple, dar mulți oameni aleg să nu le urmeze. Una dintre aceste reguli este conceptul principal în planificare financiară: 50-30-20.

50% din bani îi rezerv pentru cheltuielile esențiale, mâncare, chirie, transportul către locul de muncă. 30% îi rezerv pentru plăceri, pentru o ieșire la un restaurant, o excursie, un film. Iar 20% trebuie să meargă pentru evenimentele neprevăzute din viața ta. Aici intră asigurările, pensiile, investițiile.

Un lucru important este să vezi investițiile ca pe o formă de a-ți conserva valoarea banilor. De prea multe ori, în mintea românului, investițiile sunt pentru cei care vor să se îmbogățească. Nu, investițiile sunt pentru cei care vor să-și conserve puterea de cumpărare.

Eu cred că investițiile, ca și economisierea, ca și planificarea financiară sunt foarte simple, însă noi trebuie să fim deschiși să le acceptăm.

Adrian Căruceru: Cum ajungem la acel comportament responsabil de a pune bani deoparte? De exemplu, dacă vedem o pereche de pantofi, cum facem demarcația între cei 50% destinați nevoilor și cei 30% destinați dorințelor?

Adina Călin: Când îți place ceva foarte mult nu recomand să nu-ți iei lucrul respectiv, dar să acorzi un pic de timp până faci achiziția. Fie că nu-ți iei în momentul respectiv dacă ești într-un magazin fizic sau dacă ești într-un magazin online, să pui produsele în coșul virtual și să mai aștepți una-două zile. Vă spun din experiența personală că după acest timp parcă lucrurile pe care voiai să le cumperi nu îți mai par la fel de interesante. Și atunci, fie renunți, fie diminuezi achiziția. Nu îți mai iei trei tricouri, ci doar pe cel care îți place cel mai mult.

Ca recomandare, procentul de 20% din veniturile pe care vrem să le economisim, trebuie pus deoparte imediat ce încasăm acele venituri. Dacă lăsăm economisirea pentru finalul lunii, cu siguranță vom găsi alte cumpărături de făcut, iar la final de lună nu va mai rămâne niciun ban.

Sunt oameni care spun că nu îți permit să economisească, că salariile sunt mici și cheltuielile mari. De aceea am spus mereu că cei 20% sunt o recomandare, dar sugestia mea este ca fiecare să înceapă cu cât poate, cu pași mici de 1%-2% și să crească treptat suma economisită, până se vor apropia de procentul de 20%. Ideea de a începe cu procente mici este că-ți creezi obiceiul.

Mihnea Bărbulescu: Eu cred că disciplina este elementul cheie, iar tehnologia ne ajută foarte mult, pentru că toate instituțiile financiare au aplicații în care procesul de economisire sau de transfer al banilor în investiții este automatizat. Este ca și cum îți impui ca în fiecare lună să pui deoparte niște bani pe care nici nu-i mai vezi. Eu nu sunt de acord cu ideea că veniturile sunt prea mici pentru a economisi. În cazul acesta trebuie să obții mai mulți bani pentru tine, cu scopul de a-ți pune viitorul la adăpost. Menționez încă două reguli simple, în afară de procentul de 20% pentru banii puși deoparte: una ar fi că fiecare trebuie să se gândească la un fond de urgență care să acopere șase sau 12 luni de cheltuieli lunare. Iar pentru pensie trebuie să stângem de-a lungul vieții de 25 de ori cheltuielile anuale.

Cât ne ajută să ne organizăm bugetului personal?

Adrian Căruceru: Dacă îmi dați voie, aș propune și eu o metodă: să-ți faci un buget personal. Simpla înșiruire pe hârtie a cheltuielilor arată că un sfert, sau poate chiar mai mult, din acele cheltuieli sunt inutile. Singura problemă este că oamenii au tentația de a renunța la bugetul personal atunci când dau de greu în administrarea lui.

Adina Călin: Studiile spun că o persoană care are un buget personal poate să economisească între 5% și 10% din veniturile lunare doar prin utilizarea acestui intrument. O altă metodă ar fi să schimbi suma economisită într-o altă valută pentru că, dacă ai tentația să intri în acei bani, să îți fie mai greu să lichidezi un depozit în euro, de exemplu. Citeam că românii cheltuie pe vicii precum alcoolul sau fumatul între 8%-9% din bugetele lor, iar pentru educație doar 2%. Deci, ar fi loc și pentru economisire!

Adrian Căruceru: Dacă am punctat subiectul economisirii, aș merge către etapa superioară, cea a investițiilor. Când economisim renunțăm la un consum din prezent în favoarea unui consum viitor, sporit. Dar, atunci când fac investiții oamenii vor să câștige! Care sunt direcțiile aici, ce este mai important de spus?

Când faci pasul de la economisire la investiții?

Mihnea Bărbulescu: Oamenii care se gândesc la investiții, au trecut deja prin etapa economisirii și vor să obțină mai mult de la banii lor. Și în categoria investitorilor sunt multe persoane conservatoare, care plasează banii în depozite bancare sau în titluri de stat. Sunt produse financiare care aduc un randament de 10% pe an, ceea ce înseamnă o dublare a investiției inițiale în șapte ani. După ce ai economisit, după ce ai constituoit fondul de rezervă,  trebuie să te asiguri că acei bani își păstrează puterea de cumpărare. Dacă noi investim în ceva care este măcinat de inflație, vom ajunge să avem o sumă mai mică decât am pus deoparte. În 2022 inflația a fost undeva la 14% și nivelul de recompensă pe depozite și titluri de stat era în zona lui 7%. Deci, o diferență negativă de 5-6 puncte procentuale.

Am și un exemplu personal. Mama mea era o economisitoare feroce. În 1990 avea strânși la CEC undeva la 50-60 de mii de lei. Abia în 1997 s-a hotărât să-i retragă, iar în loc de un apartament în Constanța pe care și-l putea cumpăra în 1990 cu acei bani, ea și-a cumpărat o tigaie șapte ani mai târziu.

Trebuie să ții cont de toate lucrurile acestea când îți proiectezi viitorul financiar. Marea dragoste a investitorului român sunt imobiliarele. Dar o investiție imobiliară are un cost de lichiditate destul de mare. Adică dacă ți se întâmplă ceva, nu poți să vinzi repede apartamentul ca să folosești banii la ce ai nevoie. În domeniul investițiilor cunoașterea este esențială și poate anula riscurile.

De exemplu, dacă discutăm de investiția în acțiuni, poți alege un portofioliu format din acțiunile companiilor mari, precum Banca Transilvania, Romgaz, Hidroelectrica. Adică, investești în companii care îți furnizează utilități și servicii. În acest caz, riscurile sunt mici. În momentul ăsta, pe plan mondial, sunt peste 300.000 de opțiuni de investiții: în acțiuni, fonduri de acțiuni, ETF-uri, titluri de stat, instrumente financiare. Se estimează că vor fi un milion până în 2040. Opțiunile sunt multe, dar ca să faci alegerile bune, fie te informezi foarte mult, fie apelezi la un profesionist care face asta.

Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele de socializare, e-mailuri și linkuri, aplicații de control la distanță și chiar prin apeluri telefonice (spoofing) ale infractorilor. Obiectivul răufăcătorilor este să obțină acces la conturile noastre și chiar să contracteze împrumuturi în numele nostru. Despre cum ne putem feri de aceste atacuri au discutat experții în anti-fraudă, invitați în podcastul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB): Gabriela Folcuț, director executiv Asociația Română a Băncilor, Raluca Micu, expert în monitorizarea plăților și infrastructurii piețelor financiare și Alin Becheanu, director în monitorizarea fraudei și prevenție în cadrul ING Bank.

| PODCAST CSALB | https://youtu.be/mzUYOVdTfug

Bankingul digital nu vine cu riscuri, ci cu responsabilități mai mari din partea consumatorilor

Gabriela Folcuț: Digitalizarea a avansat foarte mult în perioada pandemiei. A crescut numărul persoanelor care efectuează plăți prin internet și mobile banking. Un sondaj recent realizat de IRES pentru Asociația Română a Băncilor arată că o pondere de 57% dintre persoanele fizice care sunt bancarizate efectuează plăți prin internet banking și mobile banking și la fel aproximativ 87% dintre companii. Gradul de incluziune financiară a avansat până la 71%, însă digitalizarea vine cu o serie de riscuri. Care sunt cele mai mari?

Raluca Micu: Digitalizarea, bineînțeles, este o provocare pentru sistemul bancar, în primul rând pentru că riscurile se schimbă. Dacă în trecut ne gândeam la riscuri asociate plăților cu cardul, cum erau cele legate de fraudele la ATM-uri, astăzi ne luptăm cu tentative de fraudă sofisticate din punct de vedere tehnic. Comportamentul clienților este din ce în ce mai aplicat către zona canalelor digitale de plată deoarece vine la pachet cu confortul: ceea ce făcea clientul în mod tradițional la ghișeele sau în unitățile bancare, acum poate face digital. Zona de digital nu vine neaparat cu riscuri, ci cu responsabilități mai mari din partea consumatorilor.

Alin Becheanu: Cum apare o fraudă, în primul rând? Aș pleca de la sentimentele pe care ni le trezește vestea că am câștigat ceva sau am putea câștiga garantat ceva, cu zero riscuri. Asta ar trebui să ne atragă în primul rând atenția: nu există câștiguri garantate, nimeni nu poate gatanta asta. Și nu pot exista câștiguri fără riscuri.

Infractorii cibernetici speculează și emoția negativă: primești un mail suspect în care ANAF sau altă autoritate a statului ar urma să îți pună sechestru pe conturi sau popire. Sau îți blochează banca acel cont și nu mai poți să accesezi banii. Asta trezește un sentiment de stres și panică, iar intenția este de a rezolva situația cât mai rapid. Dacă te afli în oricare din cele două cazuri, recomandarea mea e să iei o pauză, să te gândești și apoi să vezi dacă poți să contactezi autoritatea respectivă, banca sau persoana care ți-a trimis mesajul.

Dar nu trebuie să port conversația pe canalul care am primit mesajul suspect, ci sun sau merg la sediul acelor instituții, ca să mă conving. Dacă am primit pe mail un mesaj de genul ăsta, să îmi amintesc că banca niciodată nu o să trimită mesaje în care să-mi spună că trebuie să intru pe un link rapid ca să-mi deblochez sau securizez contul, de exemplu.  

Alin Becheanu: Asta nu este decât o tipologie de phishing prin care atacatorul încearcă să-ți pescuiască datele, parola, codurile pe care le primești prin SMS sau orice altă informație personală despre tine. Scopul care este să-ți obțină datele și să facă niște tranzacții neautorizate sau să obțină produse bancare în numele tău. Atenție! Fiecare este responsabil pentru tranzacțiile care se întâmplă pe contul sau cardul lui. De multe ori se întâmplă ca unele persoane să ne ceară cardul cu împrumut sub diverse pretexte. Există și riscul să fim parte dintr-un proces care se numește cărăușie de bani. Adică, o fraudă prin care atacatorii încearcă să spele cumva sumele de bani, să treacă prin diverse bănci sau prin diverse instituții, astfel încât să piartă urma banilor. Astfel, putem deveni fără să știm complici într-un proces infracțional care ne supune mai departe rigorilor legii.

Scenariile de manipulare vizează furtul datelor personale

Gabriela Folcuț: Aș rezuma pentru consumatori că nu trebuie să cedeze niciodată datele de pe fața și spatele cardului, la cererea niciunei alte persoane. Sub nicio formă nu trebuie transmise datele de logare la internet și mobile banking. Din cazuistica pe care o aveți la momentul acesta, care ar fi cea mai folosită tehnică de fraudă pe canale bancare?

Raluca Micu: Vorbim tot mai des de schemele de investiții, care presupun instalarea unor aplicații pe telefoanele mobile, ce permit accesul total de la distanța al atacatorului, la conturile clienților. Practic, atacatorul poate să vadă absolut tot ce ai tu în conturi, poate să intre în aplicații și să solicite un credit, să desfințeze un depozit, să inițieze plăti, să schimbe parole, să modifice numerele de telefon pe care tu primești parole pentru autorizarea operațiilor. Deci, acționează ca și când este clientul de drept. Aceasta a fost una dintre cele mai frecvente tipologii în cursul anului 2024.

O altă tehnică tot mai evoluată este spoofing-ul, care înseamnă o clonare, o impersonare a numerelor de telefon. Prin asta, atacatorii câștigă credibilitate în fața victimelor. Îți apare pe telefon că te sună Banca Națională sau Poliția Română… Din păcate, atacatorii reușesc să păcălească utilizatorii, care ajung să întreprindă acțiuni care îi lasă fără bani sau datori. Unii ajung să solicite credite pe care ulterior le depun în ATM-uri de criptoactive, doar pentru că au crezut atacatorii când i-au mințit că fac asta pentru a-și proteja, de fapt, contul. Sunt acțiuni pe care dacă le analizezi după ce ai devenit victimă, nu-ți vine să crezi că nu ți-ai pus unele semne de întrebare. Acești atacatori dezvoltă niște scenarii de manipulare foarte atente la detalii. Am analizat cazuri în care victima era coordonată prin telefon de atacator chiar când se ducea la bancă pentru a face creditul respectiv sau când se ducea la ATM să depună banii.

Frauda prin WhatsApp este și ea extrem de folosită. Putem primi mesaje cu linkuri unde trebuie să votăm ceva credibil, să participăm la un concurs. Gestul nostru ni se pare chiar nobil, că votăm copilul unui prieten care are o activitate sportivă, să zicem. Dar, dacă în spatele linkului mai sunt de parcurs pași care nu au legătură cu pagina de vot, contul tău de WhatsApp poate fi clonat. Apoi, ne trezim cu mesaje de la oameni din agenda telefonului care ne cer cu împrumut diverse sume. Sau ne trimit diverse conturi pentru donații urgente. Transferurile pot fi verificate prin prenumele și inițiala numelui care apar automat după introducerea codului IBAN, înainte de orice plată.

Gabriela Folcuț: Pe site-ul www.sigurantaonline.ro găsiți recomandări să nu instalați aplicații în scopul investițional sub nicio formă. Dacă vreți să investiți, vorbiți cu banca dumneavoastră sau mergeți pe site-ul Autorității de Supraveghiere Financiară unde veți găsi instituțiile acreditate să desfășoară astfel de operațiuni.

Alin Becheanu: Legat de aceste oportunități de investiții trebuie să ne întrebăm de ce persoana respectivă îmi dă acel pont? De ce ar publica cineva această informație și n-ar păstra-o pentru cei apropiați sau familie? De ce ar fi nevoie ca să împărtășească cu mine acest secret? Apoi, dacă ar fi un lucru atât de revoluționar, de ce nu am auzit despre el la știri? Mai pot face ceva ca să verific informația: mă adresez cuiva din cercul meu de apropiați care are cunoștințe minime despre acest subiect sau mă duc și vorbesc la bancă. Apoi banca nu o să vină niciodată să ne ceară ajutorul să facem noi un credit sau să ne pună să transferăm banii în anumite conturi. Și nicio altă instituție sau autoritate nu ne va da instrucțiuni ce să facem cu contul nostru.

În legătură cu apelurile suspecte poți să blochezi numărul, dar mai important este să mergi către operatorul de telefonie și să raportezi cazul respectiv, pentru ca și ei, la rândul lor, să ia anumite măsuri.

Apoi, întâlnim diverse scenarii prin care oamenii cu conturi în social media girează prin like sau share diverse postări frauduloase. Astfel, conturi reale se asociază cu o fraudă. Nivelul următor este să fie cooptați în schema de fraudă și să păcălească, prin diferite postări, alți oameni. Vedem foarte multe persoane care sunt rușinate de capcana în care au căzut, dar trebuie să trecem peste rușine, să apelăm lșa autorități și să ajutăm alte persoane să nu fie victime. De exemplu, atunci când primești mesaj că trebuie să ridici un colet pe care nici nu l-ai comandat, dar că mai trebuie să intri pe un link și să plătești o diferență modică, trebuie să raportezi imediat cazul la Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică. Sunt șanse mari ca autoritățile să găsească administratorul serverului respectiv, unde este găzuită pagina falsă, și să o închidă.

Raluca Micu: Atunci când vorbim de o fraudă, Poliția trebuie anunțată cu prioritate. Apoi banca, pentru că ne poate ajuta să diminuăm paguba financiară. Însă, la modul în care se realizează fraudele astăzi și la viteza pe care o vedem în sistemul de plăți, șansele de recuperare a sumelor fraudate sunt foarte scăzute. Le reamintesc consumatorilor că pe spatele oricărui card bancar sunt sunt numere de telefon din call-center-ul oficial al băncilor.  Este un instrument la îndemâna oricui, fără să acceseze diverse pagini sau să se raporteze doar la informații care sunt transmise printr-un apel telefonic de o parte pe care totuși nu o cunoaștem, nu o vedem, nu avem totuși certitudinea că este cu adevărat cine spune că este.

Gabriela Folcuț: Vigilența este cuvântul de ordine în ceea ce privește orice tipologie de fraudă, cât timp doar 7% din banii proveniți din fraude se pot recupera la nivel mondial. Acum mai este și provocarea Inteligenței Artificiale (AI) cu ajutorul căreia apar manipulările și fraudele din social media, prin intermediul fake news-ului și deep-fakeului. O cercetare realizată de Reuters Institute releva faptul că a scăzut capacitatea oamenilor de a distinge dintre o informație corectă și un fake news. Iar fraudele sunt una din aceste consecințe.

Creșterea dobânzilor variabile și deprecierea monedei naționale din ultimele două săptămâni au reaprins temerile față de o viitoare criză financiară. Cât de pregătiți sunt românii cu credite, dar mai ales ce trebuie să facă cei care vor să se împrumute în această perioadă sunt printre temele dezbătute în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), în podcastul dedicat creditării. Brokerii de credite Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, împreună cu Dragoș Nichifor, CEO Bayer Credit, fac mai multe recomandări consumatorilor, într-o discuție moderată de Emilia Olescu, redactor-șef al Ziarului Bursa.

| PODCAST CSALB | https://youtu.be/5MzcTbwFufY

Importanța avansului pentru aprobarea financiară a creditului

Emilia Olescu: Care sunt primele lucruri pe care un consumator trebuie să le facă dacă se gândește să se împrumute de la bancă. La ce ne uităm mai întâi? La piața creditelor sau la piața imobiliară?

Anca Bidian: Recomandarea mea a fost întotdeauna ca prima oară să te uiți la ce poți să cumperi, nu la ce ai vrea să cumperi. Drept urmare, mai întâi mă uit la profilul meu de eligibilitate, să văd la ce sumă mă încadrez. După ce aflu suma, trebuie să văd cât sunt dispus să pun în avans. Aici aș vrea să menționez că avansul nu este o cheltuială, chiar dacă de foarte multe ori clienții vor să vină cu un avans cât mai mic posibil. Avansul este, metaforic vorbind, partea mea de proprietate din casă. Dacă vin cu un avans mai mare pot să zic că bucătăria este a mea, fără ipotecă. Un avans mai mare mă duce la o sumă mai mică, la o rată mai mică, poate la un termen mai scurt de achitare a creditului. Știind suma pe care mi-o acordă banca și avansul pe care îl am, după aceea mă duc în piața imobiliară și mă uit la nevoi, la numări de camere, la zona care aș vrea să locuiesc și încep să caut imobilul de cumpărat.

Pentru această etapă este recomandat ca oamenii să lucreze cu un broker. Când te duci la o bancă îți vinde ce are pe raft. Brokerul îți face o radiografie a pieței și te ajută să alegi în cunoștință de cauză.

Emilia Olescu: După ce ne-am orientat asupra imobilului și ne-am ales brokerul, cum ajungem să luam banii de la bancă și ce fel de credit accesăm: ipotecar sau imobiliar?

Dragoș Nichifor: Totul pleacă de la aprobarea financiară pe care consumatorul o primește de la bancă. Recomand ca oamenii să își caute imobilul abia după ce știu suma pe care o pot împrumuta. Altfel, se pot trezi în situația în care au găsit o casă care le place foarte mult, dar pierd ocazia să o cumpere, fie pentru că banca le acordă o sumă mai mică, fie pentru că vânzătorul nu vrea să aștepte. Aprobarea financiară durează între două-trei săptămâni, dar sunt situații când dosarele pot să dureze și mai mult.

Anca Bidian: La creditul ipotecar, aduci în garanție ceea ce cumperi. La creditul imobiliar banca poate pune garanție pe un alt imobil. Apar probleme atunci când ceea ce cumpăr eu este un imobil pe care banca nu-l acceptă. De exemplu din cauza istoricului juridic sau a gradului seismic. Sunt bănci care acceptă în garanție și imobilul altei persoane, dar trebuie să fie o rudă apropiată, nu orice persoană și sunt foarte rare situațiile acestea.

Costurile unui credit și dezavantajul programului Noua Casă

Emilia Olescu: Încă avem în piață programul Noua Casă. Mai apelează oamenii la acest program?

Anca Bidian: Programul și-a produs efectele de acum 10 ani. În prezent, creditele în acest program nu își mai fac sensul, pentru că programul Noua Casă are un singur tip de dobândă și anume variabilă. Acum, dobâzile variabile sunt foarte sus, iar singurul “avantaj” al programului a rămas avansul de 5% față de minimum 15% la creditele standard.

Dragoș Nichifor: Acest produs este perimat și trebuie transformat ca să reintre în piață. Fie să devină un produs social, în care să fie puse restricții de acces doar pentru cei care au nevoie de acest produs, fie statul, dacă tot are programe de compensare de dobânzi, să vină și pe acest produs și să-l facă cu dobândă fixă.

Emilia Olescu: În afară de dobânzi, avem comisioane, moneda creditului, alte costuri…

Dragoș Nichifor: Un credit are două tipuri de costuri. Costurile inițiale, pe care le suporți până să-l contractezi, apoi costurile creditului pe perioada aleasă. În general, costurile inițiale pe creditul ipotecar sunt suficient de consistente și conțin partea de notariat, evaluarea imobilului, asigurarea imobilului, eventuale costuri de transfer a banilor, mai ales atunci când vânzătorul are ipotecă și trebuie transferul făcut printr-un ordin de plată condiționat. Aceste costuri se adună și vorbim de 1.000-2.000 euro. Costurile ulterioare creditului sunt cele care țin strict de dobândă, comisionul de administrare permis de legislație, costuri cu asigurarea de viață. În acest moment în piață găsim două tipuri de dobânzi: Dobânda variabilă pe toată perioada creditului și dobânda mixtă, adică o perioadă fixă, ulterior variabilă. Sunt doar 1-2 produse care îți oferă dobândă fixă pe toată perioada creditului, dar la un cost mare.  Peste 90% din creditarea ipotecară din România în acest moment se face doar pe produsul cu dobândă fixă în perioada inițială și asta datorită faptului că acel cost este unul rezonabil pentru client. Din punctul meu de vedere contractele sunt în favoarea clientului.  Nu cred că în România de astăzi mai merită să îți angajezi un avocat care să citească contractul de credit, pentru că în realitate nu mai sunt nici clauze abuzive, iar tot ce este acolo se află într-o relație de echilibru rezonabilă.

Anca Bidian: “Rezonabil” se traduce prin faptul că băncile au costuri accesibile pentru veniturile populației, iar imobilele au prețuri raportate la cerere. Piața este foarte echilibrată, însă oferta de pe piața imobiliară este mică. Nu sunt suficiente imobile la vânzare, pe cât este cererea de solvabilă.

Ce criterii ia banca în calcul ca să acorde un împrumut?

Emilia Olescu: La ce se uită banca în momentul în care un client a venit să contracteze un împrumut și cât de important este istoricul lui din Biroul de Credit?

Anca Bidian: Banca nu se uită la altceva decât m-aș uita eu sau altcineva dacă o persoană împrumută bani de la mine. Adică, întâi mă interesează ce face cu ei, să nu îi joace la pariuri. Apoi mă interesez dacă a mai împrumutat de la cineva și dacă i-a dat înapoi. Dacă trăieșlte pe banii părinților, îmi pun întrebări. Apoi văd care este apetitul lui de creditare, adică dacă duce o viață pe credit și intervine ceva neprevăzut poate fi ușor destabilizat. Mă mai uit la sursele lui de venit din salarii, din dividende. Dacă are venituri din dividende, mă uit un pic și la firma de unde încasează dividendele. Sau dacă este căsătorit și are mai multe venituri. Toate la un loc fac așa-numitul scoring de risc. În urma acestuia se poate întâmpla ca doi colegi de serviciu să fie la fel de eligibili la o bancă, dar să fie încadrați pe dobânzi diferite, în favoarea celui cu un profil de risc mai mic. 

Dacă ne uităm la tipurile de venituri luate în calcul de o bancă vedem că sunt 27 de venituri eligibile care sunt luate în considerare. Cele mai uzuale sunt salariile, pensii, veniturile din dividende, veniturile din chirii. În general băncile acceptă orice tip de venit fiscalizat și care poate fi dovedit prin documente.

La Biroul de Credit banca sau consumatorul fac interogările, iar în raport apar creditele pe care le-ai avut și pe care le ai. Acestea sunt înregistrările pozitive. Înregistrarea negativă e orice întârziere la plata a ratei care a trecut de 30 de zile.

Dragoș Nichifor: Aș simplifica lucrurile spunând că, în general, băncile acceptă clienții de notă 7-10.  În cazul lor, singura discuție este dacă primesc dobânda cea mai bună și au făcut investigația suficient de bine încât să găsească dobânda cea mai bună din piață. Apoi, clienții sub nota 5 , în realitate nu pot fi finanțați de nicio bancă. Se vor duce la toate băncile din sistem și vor primi refuzuri pe bandă rulantă. Piața este cea mai dinamică pentru atragerea sau respingerea clienților cu note de 5 și 6. Aici, în funcție de politica lor comercială, băncile se gândesc dacă îi vor sau nu îi vor pe acești consumatori. Abia aici  începe scoringul să facă diferența între a primi sau nu împrumutul solicitat. Dacă profilul unui client este slab, brokerul are două variante: să-i spună din start că nu e cazul să încerce o finanțare sau să mai aștepte, pentru că așteptarea îl poate duce într-o situație mai bună. De exemplu, dacă vechimea ta în muncă este de doar 10 luni, după 12 luni devii eligibil pentru bancă. Sau, dacă astăzi ești student, după absolvire primești un punctaj mai bun. Trebuie spus că dorința de consum și de creditare a românilor, pe toate tipurile de credite, are creșteri de peste 10% anual, începând din 2015, cu o singură stagnare din cauza creșterii dobânzilor, în anul 2022.

CSALB: soluția la problemele mici sau dramatice din derularea unui credit

Emilia Olescu: Dacă până acum ne raportam la criza din 2009, după pandemie și războaie la graniță ne putem aștepta la crize imobiliare, financiare? Și dacă da, care sunt perspectivele? 

Dragoș Nichifor: Dacă până în 2009 noi am avut probleme mari în creditare, atât din partea băncilor, cât și a clienților, perioada 2009-2016 a fost de lacrimi și durere atât pentru bănci, cât și pentru cei care își plăteau ratele, pentru notari, brokeri și toată piața. Din 2016 avem o etapă de normalitate, în care piața a crescut natural și pe baze solide. Eu cred că astăzi  nu am mai fi afectați atât de puternic în cazul unei crize. O mare parte din datoria efectivă a românilor este acum în monedă națională. Asta înseamnă că o devalorizare a leului ar face ca datoriile românilor să devină mai mici în corespondent valută. Apoi, legiuitorul a limitat dobânzile IFN-urilor, ceea ce aduce o concurență mai mare între IFN-uri, care trebuie să convingă consumatorii și prin alte instrumente decât cine are dobânda mai mică. În plus, oamenii au acum la îndemână o plasă de siguranță prin CSALB. Oamenii trebuie să apeleze la CSALB și atunci când au doar o problemă financiară sau o distorsiune cu banca, dar și în situații extreme, când își pierd locul de muncă sau întâmpină o situație de familie dureroasă. Când simți că te-au părăsit puterele și nu mai știi ce să faci, CSALB-ul poate fi o soluție.

Anca Bidian: Noi le spunem clienților de la început de existența CSALB, pentru că dacă între ei și bancă apare o problemă, oamenii trebuie să știe unde poate fi rezolvată. Dacă vin la noi, ne adresăm băncii, dar nu ține de competența noastră. De aceea, primul drum care trebuie făcut este la bancă. Dar, acolo poate dai de un om care nu este în cea mai bună zi. Așa că, cel mai bine este să caute o rezolvare instituțională, și aceea este la CSALB, care are deja o cazuistică și un istoric de cazuri rezolvate care ne dă încredere că piața este matură și din acest punct de vedere.

Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) în primul episod din sezonul 5 al Podcasturilor CSALB. Ioana Pârvu, director Direcția Carduri și Soluții de Plată, BRD Groupe Societe Generale, împreună cu Dorian Petrovici, director Coordonator Carduri, Proiecte & Analiză de Date Retail, Banca Transilvania, fac mai multe recomandări consumatorilor într-o discuție moderată de Adrian Asoltanie, autor de carte și trainer de educație financiară.

| PODCAST CSALB | https://www.youtube.com/watch?v=PoJl5BMzitU

Adrian Asoltanie: Întotdeauna le spun consumatorilor să intre în bancă așa cum intră într-un supermarket și să aleagă produsele care li se potrivesc cel mai bine pentru sănătatea lor financiară. Iar unul dintre aceste produse este cardul de credit, dar trebuie să înțelegem care sunt diferențele dintre cardurile de credit, de debit sau cardurile de cumpărături.

Ioana Pârvu: Consumatorii care solicită un card de credit accesează o linie de credit în baza unei analize de bonitate pe care o face banca și a evaluării capacității de rambursare a acelei linii de credit.  Cardurile de debit sunt atașate unor conturi curente care sunt alimentate cu fondurile proprii ale clienților. Cardurile de cumpărături au în spate tot o linie de credit, adică folosim tot banii băncii. Cardurile de credit vin echipate cu mai multe beneficii decât cardurile de salarii sau cardurile de debit. Deși sunt considerate scumpe, un consumator poate utiliza creditul băncii cu costuri zero.

Dacă avem o nevoie punctuală, putem să folosim linia de credit în perioada de grație, iar dacă rambursăm în intervalul de 45-60 de zile cât durează acea perioadă de grație la băncile din România, nu avem niciun cost. Sau putem să utilizăm opțiunea de rate cu dobândă zero, care este cea mai apreciată când vorbim de cardurile de credit. Este foarte important în momentul în care setăm aceste rate, pe 24 sau 36 de luni, să putem să rambursăm ușor, să nu fie o corvoadă.

Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna respectivă, vor avea dobândă zero. Este foarte important să ne capacităm această rambursare a liniei de credit în mod corect de la început, să vedem cât am putea să acoperim lunar, ca să știm exact cum putem seta ratele.

Dorian Petrovici: Cred că trebuie să pornim de la un lucru de bază: înțelegerea produsului care se află în fața ta. Trebuie să-i ajutăm pe consumatori să depășească frica de carduri, de instumentele de plată. Și putem face asta asigurând clientul de controlul total pe care îl are prin intermediul tehnologiei.

Astăzi nu mai putem să discutăm despre carduri doar ca entități din plastic, fără să discutăm despre aplicațiile care stau în spatele cardurilor. Sunt carduri premium și carduri standard. Există o multitudine de carduri pentru fiecare nivel de înțelegere și de nevoie.

Adrian Asoltanie: Una din preocupări este legată de costuri și de dobânzi. La ce să ne uităm în primul rând? Să insistăm pe punctualitate? Unii oameni zic că luna asta e o lună mai grea și nu pot rambursa 400 de lei, să spunem. Și aleg să plătească numai 100 de lei. Ce se întâmplă în acest caz?

Dorian Petrovici: În primul rând un consumator nu cred că e bine să înceapă experiența cu o bancă prin intermediul cardurilor de credit. Baza este cardul de debit și accesul la el trebuie să fie făcut cât mai devreme. Avem produse pentru copii, încurajăm folosirea cardului de debit de la 8-14 ani. Mulți oameni spun că nu accesează un card de credit pentru că nu îl înțeleg sau pentru că le este frică să nu cheltuie prea mult. În primul rând cardul de credit oferă un împrumut flexibil, e un credit pe termen scurt. În acele 60 de zile, adică perioada de grație, costuri sunt zero. Dacă plătești doar suma minimă, ți se percepe dobândă, iar dacă nu o plătești deloc, ți se blochează cardul. Dar, dacă reușești să pui toți banii înapoi, atunci automat costurile sunt zero. Un alt avantaj este acela că avem cel mai mare program de loialitate din România cu peste 30.000 de magazine, care contribuie la bunăstarea financiară a clientului prin programul de puncte și economii pe care oamenii le pot face.

Ioana Pârvu: Dacă dai doar acea sumă mică, diferența care rămâne de plată pentru luna respectivă nu te duce într-o datorie către bancă, dar din momentul acela începe să se calculeze dobânzile și ai o cheltuială suplimentară. De asta este foarte important să ne facem un calcul la început, să vedem cât am putea să acoperim lunar din acea cumpărătură, ca să știm exact cum o putem împărți în rate. Acum este foarte facil prin servicii de SMS banking sau aplicația mobilă, să îți setezi aceste rate. Cheia este să te menții cât mai mult pe dobânda zero.

Numerarul, mai costisitor decât cardul

Adrian Asoltanie: Societatea românească are în continuare o componentă de cash destul de importantă. Cum se potrivește cash-ul cu cardul de credit? Dacă ai nevoie să scoți numerar de pe cardul de credit care sunt costurile?

Ioana Pârvu: Dacă avem de făcut o plată urgentă și avem nevoie de numerar de pe cardul de credit, vom suporta costurile cu dobânda din momentul în care scoatem banii de la bancomat. Sau putem transfera din cardul de credit într-un card de debit suma de care avem nevoie. În acest caz suma cash poate fi împărțită până la 36 de rate cu o dobândă mai avantajoasă. Dacă dobânda la cardul de credit poate fi în jur de 25%, cea pentru numerar poate fi cu zece puncte procentuale mai mică. Adică, ne apropiem de dobânda unui credit de consum rapid.

Nu în ultimul rând, cardurile sunt un instrument extrem de util și de practic atunci când călătorești. Recomandăm, în primul rând, plata cu cardul, în moneda cardului, iar nu retragerea de numerar în afara țării. Pentru că la retragerea de numerar, chiar dacă vorbim de Europa unde comisioanele sunt similare cu România, pot exista niște comisioane ale băncilor care dețin terminalele respective.

Dorian Petrovici: Scopul cardului de credit este să fie un card destinat cumpărăturilor. Dacă ai nevoie de un instrument care să-ți permite să accesezi cash pentru distanțele scurte de timp, se cheamă overdraft. Cardul este pivotul relației dintre client și bancă, primul lucru pe care clientul trebuie să-l aibă într-o relație cu un furnizor de plăți. Desigur, cardul nu este doar o bucată de plastic, ci și aplicația de internet banking. Noi spunem că aplicația este telecomanda cardului. Pandemia ne-a apropiat foarte mult de carduri și plățile cu cardul. Țin minte că atunci când mergeam în vacanță în străinătate luam mereu cash la mine. Acum nu mai am nevoie de cash, dar trebuie să facem distincția între a plăti cu cardul în moneda țării în care ne aflăm sau în lei, adică în moneda cardului.

Internet bankingul: între pericolul fraudelor și plățile rapide

Adrian Asoltanie: La ce ar trebui să fie atent un utilizator, astfel încât să reducă riscul sau să-l elimine complet în materie de fraude bancare?

Dorian Petrovici: Fraudele au evoluat foarte mult în ultimii ani ca și complexitate. Folosirea AI-ului pentru fraude este extrem de vizibilă, chiar dacă suntem abia la început. Din păcate, unii clienți își dau toate credențialele infractorilor informatici, dar este foarte complicat să intervenim și să-l protejăm pe client de el însuși. Mirajul banilor rapizi este extrem de periculos în acest moment.

În același registru, fraudele online echivalează cu costuri foarte mari investite de bănci în tehnologie, pentru a ține riscurile sub control.

Unele site-uri permit plata cu cardul fără elemente de verificare. Dar aici vorbim de sume mici, plăți sub 30 de euro, considerate cu risc minim. Trebuie înțeles faptul că fiecare tranzacție are în spate un scor de risc pe care banca îl calculează. De exemplu, parola lipsește acolo unde există abonamente sau plăți recurente. O altă situație este atunci când avem, indiferent de comerciant, cardul salvat în aplicație. Dacă știm comerciantul și acesta este de încredere chiar încurajăm acest lucru, pentru că facilitează plățile pe care le facem. În general, mediul de plăți din Europa este un mediu foarte bine reglementat. Acest Strong Customer Authentication contribuie foarte mult la siguranța plăților. La această analiză contribuie mai multe entități: comerciantul care acceptă plata, banca emitentă a cardului, companiile care procesează plățile și cele care emit cardurile. Toți contribuie la această analiză de risc și la decizia finală de autentificare a consumatorului. Din păcate, asta nu exclude total jucători rău intenționați sau fraudele comerciale în care nu se livrează serviciul respectiv.

Cardurile în afara țării și avantajul plăților cu cardurile de credit?

Adrian Asoltanie: Cardurile sunt un instrument extrem de util atunci când călătorești. Trebuie să avem grijă când folosim un card în străinătate. Dar un card de credit ne poate salva banii cheltuiți pe un produs comandat online, care nu a mai ajuns la noi, de exemplu…

Ioana Pârvu: În primul rând recomandăm clienților să plătească cu cardul și să nu retragă numerar din străinătate. Chiar dacă vorbim de Europa unde comisioanele sunt similare cu România, pot fi comisioane puse de băncile care dețin  terminale respective. Iar în momentul în care facem o plată în străinătate, ideal ar fi să o facem în moneda cardului.

Dorian Petrovici: În plus, există limitări la retragerile de la bancomatele din străinătate. Ne aducem aminte cu toții că înainte de pandemie, dacă mergeai în Grecia în vacanță, luai cash-ul la tine. Acum, unul dintre efectele benefice ale pandemiei este că putem plăti cu cardul în peste 99% din locurile în care mergem. În spatele unui card de credit stă un program de loialitate.

În plus, plățile făcute de pe un card de credit sunt mai sigure decât cele făcute prin ordin de plată sau de pe cardul de debit. De exemplu, pentru un zbor anulat, consumatorii pot face chargeback, prin care își recuperează banii. Când folosești un instrument de plată, tot ecosistemul dintre bancă și comerciant se focusează pe livrarea serviciului către client, iar dacă nu i s-a livrat serviciul respectiv, consumatorul poate să facă un refuz la plată. Este un beneficiu important, mai ales în era comerțului online.