27 august, București. Industria bancară este în fața unei noi revoluții, cea a digitalizării și inteligenței artificiale. Băncile folosesc roboții în tot mai multe activități repetitive, care consumă timp, cum ar fi redactarea contractelor, trimiterea răspunsurilor sau interacțiunea cu consumatorii în call-center. Roboții pot redacta documente pe care le trimit în instanță sau pot anticipa rezultatul unui proces. În viitorul apropiat Inteligența Artificială va face consumatorilor recomandări pentru anumite produse, în funcție de profilul clientului, dar până atunci roboții sunt asistați în permanență de oameni. Băncile implementează AI în procesele interne, dar în relație cu consumatorul final există încă multă precauție, spun invitații podcastului organizat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Specialiștii invitați în podcast sunt: Daniel Nicolaescu – Director Juridic și de guvernanță corporativă, Raiffeisen Bank și Dan Cristea – Lead AI Innovation, Banca Comercială Română, într-o discuție moderată de Cornel Dinu, fondator Banking News.
| PODCAST CSALB | https://youtu.be/vTxCeGedYv8
Al 5-lea sezon al Podcasturilor CSALB abordează o tematică inspirată din tipologia cererilor de negociere cu băncile pe care consumatorii le trimit către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar: carduri și plăți, creditele bancare, fraudele, executările silite, instanță vs soluționare alternativă, economisire și investiții. Întâlnirile găzduite de CSALB reunesc în acest an specialiști ai sistemului bancar, brokeri de credite, executori judecătorești, specialiști în antifraudă și în AI etc. Dezbaterile sunt moderate de analiști financiari, lectori în educație financiară și jurnaliști reputați din presa economică. Ne propunem ca prin dezbaterile din acest an să oferim consumatorilor instrumentele necesare pentru gestionarea și protejarea finanțelor personale într-un context macroeconomic imprevizibil.



