COMUNICAT 18.07.2017 – COLABORAREA CSALB CU ASOCIAȚIILE DE CONSUMATORI

COLABORAREA CSALB CU ASOCIAȚIILE DE CONSUMATORI

Consecvent în demersul pe care și l-a asumat, în sensul continuării eforturilor de informare a consumatorilor de servicii financiare, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a înțeles că una dintre cele mai eficiente soluții în acest sens este reprezentată de colaborarea cu asociațiile de consumatori.

  • În acest scop, CSALB a căutat și caută în continuare să coopereze cât mai pragmatic cu asociațiile consumatorilor, încheind protocoale al căror obiect îl constituie realizarea unor parteneriate instituționale, în vederea creșterii calitative a nivelului general de informare atât a consumatorilor, cât și a băncilor și instituțiilor financiare nebancare (IFN), în materia soluționării alternative a litigiilor/disputelor în domeniul serviciilor financiare, în afara cadrului instanțelor de judecată.
  • Astfel, din perspectivă temporală, primele protocoale în acest sens au fost încheiate (la începutul acestui an) cu LIGA HABITAT (www.habitaturban.ro) și cu CASA PLUS (www.casa-plus.ro). LIGA HABITAT este o persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, nepartinică, fără scop lucrativ și patrimonial, înființată încă din 1991. Din Liga Habitat fac parte peste 15.000 de asociații de proprietari din 31 de județe. Asociația Română pentru Locuințe – CASA PLUS are ca obiect principal de activitate realizarea de parteneriate pentru construcția de locuințe, context în care – în mod evident – se pune și problema accesării fondurilor bănești necesare realizării acestor proiecte, implicit a contractării unor credite ipotecare/pentru construcția ori cumpărarea de locuințe, de la bănci și IFN-uri.
  • În acest context, prin implicarea directă a Ligii Habitat, prin președintele său, domnul Mihai Mereuță, CSALB a susținut prezentări referitoare la activitatea pe care o desfășoară, în fața consumatorilor din mai multe orașe ale României, după cum urmează:
    – 9 martie, București – întâlnire organizată cu membrii asociațiilor de proprietari din capitală;
    – 17 martie, Brașov – întâlnire organizată cu membrii asociațiilor de proprietari din Brașov, în Aula Universității Transilvania;
    – 6 aprilie, Constanța – întâlnire organizată cu membrii asociațiilor de proprietari, la sediul Prefecturii;
    – 12 mai, Târgu Mureș – Conferința anuală a tuturor organizațiilor de proprietari din România.
  • De dată recentă, a fost încheiat un parteneriat de cooperare cu Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare/AURSF (www.aursf.ro), condusă de domnul Alin Iacob, președinte. Asociația are ca scop protecția consumatorilor utilizatori de servicii financiare din România, promovarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor utilizatori de servicii bancare, de asigurări, care realizează tranzacții pe piețele de capital, precum și ale participanților la fondurile de pensii administrate privat.
    Ambele părți își manifestă deplina disponibilitate de cooperare în toate domeniile de interes comun, cu titlu de exemplu fiind:
    – desfășurarea de prezentări în domeniul financiar-bancar, susținute de CSALB și AURSF, în cadrul unor întâlniri/seminarii organizate atât pentru asociațiile de consumatori, cât și pentru asociațiile industriei financiare, precum și pentru alte categorii de public interesat;
    – colaborarea specialiștilor CSALB și ai AURSF în definirea/elaborarea unor proiecte de informare a tuturor părților care pot fi implicate într-un litigiu/diferend în domeniul financiar-bancar (consumatori, bănci, IFN etc.) cu privire la activitatea Centrului SAL Bancar, la procedurile de funcționare ale acestuia, precum și în legătură cu drepturile și obligațiile pe care le au atunci când apelează la CSALB, inclusiv referitor la posibilitatea reprezentării consumatorilor în cadrul procedurilor SAL de către asociațiile de consumatori.
  • CSALB își manifestă deplina disponibilitate pentru cooperarea și cu alte asociații ale consumatorilor, fiind convinși că astfel de proiecte sunt benefice în primul rând pentru consumatorii de servicii financiare, cei care pot accesa serviciile noastre.
  • Reamintim faptul că CSALB este o entitate independentă, apolitică, non profit, de interes public, înființată prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2015. Scopul CSALB este de a administra infrastructura necesară soluționării alternative a litigiilor dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare în mod echilibrat, rezonabil, rapid și în afara instanței, prin colaborare cu experți în domeniul financiar-bancar (conciliatori) care, în funcție de procedura aleasă de părți, pot propune/pot identifica o soluție de rezolvare a litigiului.